memorii Radu Mihai Dimancescu (1929-2017)

Familia. Casa parinteasca

Bunicii din partea mamei, Paul Grunau si Eugenia Eustatiu, s-au casatorit in anul 1893.

Paul Grunau era nepotul doctorului Johann Georg Andreas von Grunau (1785-1858), nascut in Germania, la Göttingen, stabilit in tara in anul 1812, medic primar al Spitalului Filantropia. Dr. col. Georg Grunau este intemeietorul si primul comandant (1831-1837) al Spitalului Ostirii, devenit Spitalul Militar Central. Obtine impamantenirea in anul 1857.



Tatal lui Paul Grunau era Adolf Georg Grunau (1821-1892), medic la Spitalele Colentina si Coltea, doctor curant al celor mai insemnate familii din capitala si prieten al revolutionarilor de la 1848 (fratii Bratianu, C.A. Rosseti) si al pictorului Rosenthal.

Nascut la Valsanesti in anul 1860, Paul Adolf Grunau si-a facut studiile in Germania (liceul la Halle si facultatea de silvicultura la Tharandt).

Intemeietor alaturi de Theodor Pietraru al Scolii Superioare de Silvicultura de la Branesti (1893), este detasat in Franta pentru un stagiu profesional de un an la Chambery, in Savoia (sud estul Frantei), ca atasat al Conventiei Forestiere. Aici se naste primul copil, Gabriela (Ella) (1895).


Revenit in tara, devine profesor in Drept si Legislatie Silvica.
Au mai urmat doi copii, Radu (1898) si Alice (1903).


[vezi arbore familie]


Este numit director la Scoala de Silvicultura de la Branesti, unde in 1902, prin demersuri catre Ministerul de Domenii reuseste sa anexeze Padurea Pustnicul ca teren de studiu si practica.
Publica "Istoricul invatamantului silvic in Romania" (1907) si traduce din germana Manual Silvic (1911-1912). Intre 1923 si 1933 este profesor al Catedrei de Administratie Forestiera si Protectia Padurilor in cadrul Scolii Politehnice. Publica numeroase lucrari in revistele de specialitate ale vremii (Revista Padurilor, Viata Forestiera).

Revenind la anul 1903, Paul Adolf si Eugenia Grunau cumpara trei parcele cumulate pe Aleea arh. Louis Blanc A. (Palatul Ministerului Agriculturii, Palatul Facultatii de Medicina si Farmacie din Bucuresti si Palatul Universitatii din Iasi sunt cateva repere din creatia arhitectului elvetian Louis Blanc de la inceput de veac XX).

Aici familia Grunau construieste o locuinta dupa tipicul vremii. Casa avea stucaturi exterioare la cornisele hoch-parterului, un pod inalt cu invelitoare din tabla si un atic spre strada. Erau doua fatade principale. Prima, la strada, avea 3 ferestre. Cea laterala, in stanga, era indreptata spre gradina care avea o suprafata apreciabila. In spate, casa era calcan la calcan cu Garajele Leonida.


In toamna lui 1916 sotii Grunau impreuna cu cele doua fete, Alice (mama mea peste cativa ani) si Ella, s-au refugiat din Bucuresti la via Radalicella (denumita dupa numele celor trei copii) de la Valea Mieilor/Urlati. Bunicul a fost in acea perioada seful Ocolului Silvic de la Verbila de langa Urlati. Fratele mamei, Radu Grunau, face retragerea cu armata romana si il gasim pe frontul din Moldova ca tanar ofiter de cavalerie.
In Bucuresti, la inceputul anului 1918, guvernul lui Marghiloman se straduia sa apere interesele romanesti intr-o capitala ocupata de trupele germane. La via din Valea Mieilor, mama mea care avea 14 ani la inceputul lui 1917, este muscata de un caine turbat. Tata si fiica sunt obligati sa calatoreasca pe calea ferata la Bucuresti, pentru a merge grabnic la Bucuresti pentru tratament. Cei doi gasesc casa din Aleea Blanc ocupata de armata germana. Nemtii se poarta totusi ca un ocupant civilizat, sensibilizat ca li se vorbeste intr-o germana pura. Dupa retragerea trupelor germane, familia se reintoarce in capitala. Gasesc casa intacta, fara nici un lucru lipsa.

M-am nascut in primavara lui 1929 in casa bunicilor mei.


Mama, Alice Grunau, il intalnise pe Ioan Dem. Dimancescu, veteran al primului razboi mondial, capitan de vanatori de munte si absolvent de studii universitare la colegiului YMCA Springfield Massachusetts/USA cu specializarea in educatie fizica.
Mama era prietena cu Domnita Ileana, care s-a oferit sa le fie nasa. Pe tata il stia de la activitatile Clubului Sportiv Peles Sinaia, acolo unde el fusese membru fondator si primul presedinte in anul 1923, pana la plecarea la studii la Springfield.

Prietenia mamei cu Domnita se infiripase pornind de la activitatile ACF-ului (Asociatia Crestina a Femeilor din Romania), organizatie patronata de Regina Maria. La moartea reginei, in anul 1938, Domnita Ileana prelua presedintia de onoare a ACF-ului.

Atat eu (1929), cat si sora mea Sanda (1934) si fratele meu Vlad (1943) am avut-o pe Domnita Ileana si ca nasa de botez.



Primele mele impresii legate de strada erau asociate cu zgomotele ciudate pe care le auzeam prin ferestrele inalte ale camerei mele.
Cand am mai crescut si am iesit afara, am inceput sa fac asocierile varstei primelor amintiri. Am realizat ca zgomotele ragusite veneau de la claxoanele vehiculelor mecanice numite automobile de catre cei mari, iar sunetele ritmate erau produse de copitele cailor de la trasuri.


Ne aflam in anul 1931. Pentru a doua zi s-a anuntat vizita Reginei Maria. Intreaga familie s-a mobilizat pentru eveniment. S-a pregatit si un tort garnisit cu bomboane.
La ora anuntata, Regina a venit insotita de Domnita Ileana. Au fost primite de stapana casei, Eugenia (Ginca) Grunau (bunica) si fetele ei, Alice (mama) si Ella Grunau (matusa mea). Cele cinci doamne s-au intretinut pe diverse subiecte si s-a mancat si din tort.
Spre sfarsitul vizitei, Regina s-a adresat catre mine: “Am crezut ca mi-ai lasat si mie o bucatica cu bomboane… Nu mai e nici o bomboana...” La care eu, asa cum mi s-a relatat (eram prea mic ca sa-mi aduc aminte), am scos din gura o bomboana nemestecata prea tare si cu o figura nevinovata i-am intins-o Reginei. Spre uimirea tuturor, Regina a luat bomboana si a mancat-o cu foarte mult calm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu