memorii Radu Mihai Dimancescu (1929-2017)

La Hipodrom

(1937->1947)

Construit intre 1905 si 1908 dupa planurile arhitectului Ioan D. Berindei (avand ca ca sursa de inspiratie celebrul Longchamp parzian) hipodromul de la Baneasa a fost o initiativa a Jockey Club.

Intrerupte de razboi, cursele se reiau in anii 1919/galop si 1921/trap.

Hipodromul de trap Baneasa va fi relansat in 1937 pe un teren al Clubului Calaretilor (fondat in 1912), langa cel de galop.
Avea o conceptie moderna, simplist ca arhitectura si incapator.

Intre 1923 si 1936, trapul cunoscuse o puternica dezvoltare pe Hipodromul de la Floreasca, parasit la reluarea curselor pe Baneasa.





Furnicarul de oameni si animatia exagerata erau caracteristice celor patru zile de curse:
-duminica si joi pentru galop
-miercuri si sambata pentru trap

La hipodromul de galop era specifica moda aristrocratiei si a marii burghezii. Doamnele Bucurestiului isi etalau ultimele tinute si nelipsitul lornion. Domnii se imbracau clasic, uneori chiar in redingota cu joben.

Lumea era pestrit imbracata la hipodromul de trap, exceptand premiile principale (Derby-ul si Kilometrul lansat), acolo unde veneau membrii Casei Regale, ai guvernului si ai corpului diplomatic.

Accesul era si el diferentiat. La galop lumea venea cu trasuri si automobile, in timp ce in zilele curselor trap se venea mai ales cu tramvaiul si autobuzul. In zilele si la orele de curse functiona si linia H pe traseul: Piata Sfantul Gheorghe-Universitate-Piata Romana-Piata Victoriei-Strand-Hipodrom.
Am ajuns prima data la Hipodrom luat de Radu Grunau in 1937 (un an dupa ce trapul revenise din Floreasca). M-a dus sa si pariez la galop. Am mers pe mana lui Roger Vincent (calul nu il mai stiu) la recomandarea unchiului meu. A castigat calul calarit de jockeul englez Jean Gill.

*

Caii - armasari si iepe - se nasteau la crescatoriile din jurul capitalei. Mai erau si exemplare pur-sange aduse cu mari sacrificii din strainatate. Hergehelie regala a fost numai pentru cai de galop, avand grajdurile si crescatoriile la Scrovistea.

Debutul se facea la varsta de doi ani. Participarea cailor la Derby-ul Roman de trap si galop reprezenta perioada de varf a exemplarului respectiv. Erau admisi numai cai indigeni, pentru a incuraja crescatoriile locale. Varsta normala la care un cal putea sa debuteze la Derby era de trei ani. Prin regulament era permisa o singura participare la Derby.

In schimb, “Kilometrul lansat” (cursa de trap), programat o singura data pe an, era deschis tuturor cailor in forma, indigeni sau pur-sange straini.
Campioana absoluta era Joppa Hanover, o iapa pur-sange ne-autohtona, cu record de 1,19 min/km. Dupa 23 August, iapa respectiva a fost rapita de catre rusi care au pus-o chiar la caruta ca pretext, scopul real fiind de a o transporta la Moscova unde se reorganiza activitatea turfului sovietic!

Printre caii de trap de exceptie se mai remarcau Cliford Hanover, specializat in cursele de fond, si Dexter Hanover (cai frati), specializat in cursele pe distante scurte.
De asemenea, de poate vorbi si despre Barbara, reprezentanta formatiei Grajdanescu, ca si pretendentii la postura de leader, fantasticii Avion si Avantika, condusi de Nicolae Cerkasov, ca si colegul de generatie cu Barbara, Danko (adus din Ungaria), condus tot de Cerkasov. Va imaginati ca din Premiile Clasice unde erau programati caii potentiali favoriti, Cerkasov nu putea conduce decat unul din favoritii sai, pe care il preciza cu doua zile inainte de cursa. Cerkasov nu alerga decat in doua curse din zece, dar castiga aproape mereu. Pentru pariuri nu era o mare tentatie, cota lui mica fiind previzibila.

Dintre caii de galop am retinut in primul rand pe unii dintre castigatorii de Derby: Motan si Mosquito (frati), SOS, Bastard, Boer Bibi, dar si Ghiaur (multi din armasarii sau iepele pe care le vedeam in program il aveau dat ca tata), Balaur, Cetina, Bien Allez, Bleu de Roi, Cordon Rouge, Covrig.
*

Ca si istoric al trapului, trebuie remarcat ca revolutia bolsevica din 1917 a fost urmata de un exod ideologic, dar si sportiv legat de interesele profesionale ale comunitatii de trap din Rusia.
Au venit in Romania antrenori, driveri si prin exceptie, chiar proprietari.
Bunaoara contesa E.Benckendorff plecase de la Moscova cu un vagon de cale ferata in care nu incarcase mobila, tablouri sau alte obiecte de pret, ci doar caii ei pur-sange, atat de dragi. La Bucuresti avea sa se stabileasca dupa o incercare nereusita la Constantinopole, unindu-si herghelia si destinul cu ing. Ion Matak (proprietar si mare animator al turfului).

Cel mai apreciat driver din lumea trapului era Nicolae Cerkasov (rus "alb"), “le diable rouge”, adus de la Paris. O perioada scurta a fost si angajatul lui Matak, care l-a concediat dupa ce Cerkasov ii facuse avansuri contesei Benckendorff.
Ultimul Derby inainte de plecare din nou la Paris a lui Cerkasov a fost castigat cu Fanfara 2.

Comunitatea rusa a dat culoare si valoare turfistica in perioada interbelica, stabilind o traditie.
Astfel a fost cazul antrenorilor: Terehov (grajdurile Matak-Benckendorff), Crotenko, Brailovski (cu talentatul fiu Andrei B. – leader consacrat si la hipodromul din Ploiesti, cu mult dupa nationalizare…), Nicolai Gaidaev, cu fiul sau Petrica G. (coleg la Ticeul Titu Maiorescu, mai mare cu trei ani), Andreewski (zis Mos Cosciug, cu fiul sau), Jasper Raimer cu fiul sau John R. (junior).
In postura de driveri: Sasha Corol (angajatul proprietarului de formatiune Scanavi, administratorul domeniilor Reginei Elisabeta), cu fiul sau Vania, coleg si el la Liceul Titu Maiorescu, alergand la cursele de deschidere.
Ca driveri indigeni, trebuie sa remarc pe Iosif Szabo, Ionescu-Bordei, Dobrescu (care isi forta prin programarea prea frecventa caii, fiind valoros prin tenacitatea cu care concura la multe alergari). Pe valorosul driver grec Tassopol, zis “Placintarul”. Ca sa termin cu cel mai bun reprezentant al generatiei tinere: Gheorghe Tanase, care s-a impus prin talentul sau de exceptie. A devenit campionul declarat al trapului romanesc (dupa placerea lui Cerkasov).
Singurul care ii ridica probleme lui Tanase a fost Mircea Stefanescu, si el elevul antrenorului vienez Grunwald, vecin cu noi pe Sanatescu, la numarul 54.

La galop, jockeii cei mai straluciti erau Roger Vincent (ajunsese sa aiba monta I la grajdurile regale), fratii Jill (William- deosebit de tehnic si sobru, Eduard - venit in 1944 de la Vasovia, un talent autentic dublat de energie si Jean), Aristide Cucu (leader-ul jockey-lor romani), Papadopulos (venit de la Atena), Nicolae Ilinca (prima monta a grajdurilor regale pana la venirea lui Vincent, Ilinca a fost concediat ca urmare a unui mare scandal cu curse trucate), incheind cu Stefan Botescu (frate cu mezinul G. Botescu, care fara sa fie un talent era foarte staruitor, participand la toate cele 8 curse ale programului unei reuniuni).
Mai existau printre jockey si alte figuri - Cristea (fost mare campion), Iorga, Tasim si fratii Stoian (recent licentiati ca jockey; ulterior au devenit componenti de baza la cursele internationale de galop programate in strainatate (dupa nationalizare). Sau Crisan, Enescu, Vasile si Ion Hutuleag (frati), Campeanu si altii.

Erau antrenori foarte buni in frunte cu Ion Gheorghe (grajdurile Olga Georgescu), Frank Gill (tatal fratilor Gill, jockei si antrenori si ei mai tarziu), William Gill (unul din fii lui F. Gill), A. Romanes (grajdurile regale Scrovistea), Wilson. Alti antrenori de valoare: Verone, Gabor, capitanul Guliano, Gabens, Pinka, Zimmerman, T. Cornea si Ujvari.

Printre proprietarii de cai de curse, erau unii mai modesti (pana la trei cai), dupa cum erau unii redutabili care aveau formatiuni de 25 de cai:
la galop - grajdurile Regale, hergeliile Moruzzi, I. Schwartz, doamna O. Georgescu, Ottulescu etc., iar la trap - hergheliile Benckendorff-Matak (denumita dupa 23 August – grajdul Odaile), col. Petrovici, Negropontes etc.
Dupa o activitate de maximum 12 ani, caii erau trimisi la herghelie ca armasari/iepe de monta.
*

Vara, sulky-urile alergau pe roti, ruland pe pista de zgura, iar iarna se alerga pe zapada, cu sulky-urile transformate in sanii.
La galop, sezonul era suspendat pe perioada iernii.

Intr-o reuniune, erau intre opt si zece curse, fiecare cursa avand premiul I, II si III. Premiul era impartit intre: proprietar, antrenor si jockeu/driver. Cursa de deschidere la o reuniune de trap sau galop era rezervata baietilor de grajd. Suplimentar, dar numai la trap, existau premii de deschidere pentru conducatorii amatori: Zenide, Camarasescu (era si proprietar, fara veleitati, precum Matak), Delaporta, Scanavi.

Pentru un premiu/alergare se faceau inscrieri cel putin cu o saptamana inainte, nominalizate prin cal si driver/jockeu. Formatiunea/grajdul puteau sa inscrie doi-trei cai din care ramaneau cel mult 1-2 cai in ziua cursei. De exemplu, herghelia Benckendorff-Matak avea in premiile clasice in ziua alergarii doi cai. Principalul favorit ca performante si forma era condus de driver-ul Matak, proprietar, (pe calul Oslo - de exemplu), iar calul secund (de exemplu Vengo) era condus de cel mai bun driver al sau (angajat).
Binomul respectiv, atat la trap cat si la galop, se numea in acceptiunea turfistica “a merge grajd”. In cazul de fata, Matak si Misa Pavlic aveau o strategie dinainte creionata, in care Matak era favoritul formatiunii, iar Pavlic cauta sa-i incurce pe urmaritori.

*

Atat la trap cat si la galop, sansele cailor erau echilibrate prin handicapurile acordate cailor buni in dauna celor mai slabi.
Criteriile de acordare a handicapului in alergarea premiului respectiv se faceau in functie de varsta, forma recenta, de situatia medicala si de sumele castigate de la inceputul anului respectiv. Exista o comisie care judeca handicapurile care se acordau publicau din timp. Antrenorul, altul decat driver-ul sau jockeul, alegea pana in ziua alergarii calul care avea cele mai mari sanse (incluzand aici si handicapul stabilit).
[rasfoieste->]

Handicaparea la galop se facea cu greutati, suplimentare celor prin care greutatea jockey-lor se echilibra. Greutatile se plasau sub sa.
La trap, driverii nu se cantareau, singurul handicap fiind cel de valoare.

La trap, handicaparea concurentilor era stabilita in distante de maximum 160-180 de metri, caii plecand de la linii de start diferite, decalate din 20 in 20 de metri. In fata cailor era situat un cordon elastic care cadea la cea mai mica atingere.
Pe parcurs, indiferent de viteza calului, ii era interzis sa galopeze. Prima data driver-ul din sulky primea un avertisment. Trebuia sa reimprime calului imediat cadenta de trap. La o recidiva, calul era descalificat pentru galopuri repetate, fiind condus de driver in afara pistei.

Toti caii plecau de la aceeasi linie de start prin ridicarea unui paravan situat pe pista de iarba.
Startul era anuntat la statia de amplificare cu vesnica formula: “Alergarea incepe peste 5 minute. Atentiune! 1, 2”, se auzea un zgomot de clopotei (“bing-bang”) pentru avertizarea finala dupa care urma zgomotul de pistol care declansa cursa.

Pe programe (trap sau galop), in dreptul calului figurau numele sau, al mamei si al armasarului. Numele calului trebuia sa inceapa cu prima litera din numele iepei.
Mai erau trecute: recordul carierei, antrenorul, jockeul si proprietarul.
Trebuie mentionat ca la grajdurile mai mari, erau trecuti in program in ordinea valorica descrescatoare, jockeii sau driverii care calareau caii de monta I, II si III.

De asemenea, trebuie spus ca fiecare proprietar de formatiune avea culorile si desenul specific imprimat pe echipamentul jockeului/driver-ului (sapca, bluza si pantaloni).

La ghiseele hipodromului se paria inainte de fiecare cursa. Pariurile se suspendau cu 10 minute inainte de inceperea cursei.
Se putea paria si la agentiile din oras, care erau in numar de circa 8, acestea inchizand pariurile cu o zi inainte.

Se putea juca castigator simplu pe alergare, plasat (cel care iesea pe locul 2), event (castigatorii la doua curse consecutive, mai putin premiul de deschidere), martingala (castigatorii la trei curse consecutive: 2, 3 si 4 sau 5, 6 si 7, seriile fiind facute de casa de pariuri). La toate cursele se puteau juca mai multe variante.
Referitor la cota pentru castigatorul unei curse, aceasta era 10 lei la care in eventualitatea castigului se adauga un supliment mic daca calul era jucat de toata lumea (ex: 10:11), fiind favorit. Sau un supliment/cota foarte mare daca calul era o gloaba care producea marea surpriza (ex: 10:350).
Austriacul era sarea si piperul curselor de trap sau galop. Trebuia sa indici castigatorul de la cursa a 2-a pana la cursa a 8-a sau a 10-a (cate erau programate). Daca aveai 8 castigatori si in ultima cursa nu nimereai castigatorul, biletul nu mai era bun de nimic. Din acest motiv, cei mai slabi de inger, inaintea ultimei alergari, nu mai reuseau sa astepte rezultatul final. Isi vindeau cu o suma destul de apreciabila buletinul, castigator pe linie pana in acel moment. Tranzactiile se faceau direct, nu prin case si banii se plateau pe loc.
In situatia in care nu exista nici un buletin castigator, sumele se raportau, putand sa ajunga la valori foarte mari.

In lumea si atmosfera curselor de galop ce aveau loc joia si duminica, asa cum am mai spus, activau si doi jockey francezi: Roger Vincent, campion al turfului (castigator al Derby-ului Roman in 1936, cu Gorgos) si M. Mullot, alt remarcabil talent francez (castigator si el al Derby-ului in 1937).
Vincent era rasfatatul proprietarilor de cai pur-sange, fiind supranumit “cravasa de aur”. In paralel, I.Schwartz, proprietarul lui Socec-Lafayete, il solicitase pentru monta lui de cai si drept simpatie si recunostiinta pentru cursele castigate, Vincent primise in dar mic apartament pe Aleea Alexandru, in Parcul Filipescu.

Pe strada Aviator Sanatescu la subsolul casei de la numarul 44, pe acelasi trotuar cu noi, exista o bodega destul de aglomerata, La Burlacu’.
In spatiul plin de fum de tigara, cu intrarea convertita dintr-un garaj, isi faceau aparitia Vincent si prietenul sau, Mullot, doua personaje foarte pitoresti chiar si pentru noi, copiii. Primul vorbea o limba romana rudimentara, foarte graseiata. Era perioada lui de glorie si isi traia succesul… Avea obiceiul sa-si deslege limba dupa mai multe paharele de rachiu. Spre interesul asistentei, venita special, facea diverse aluzii la viitorii favoriti din premiile clasice ale zilelor urmatoare (derby-ul de galop, premiul regal, premiul Arcului de Triumf etc.). Ponturile se dovedeau destul de precise, astfel ca Vincent era urmarit cu cea mai mare atentie si cuvintele ii erau sorbite de chibitii pariori, acum tovarasi “dezinteresati” de baut cu cei doi francezi.
La fel se intampla si intr-un garaj din strada Barbu Stefenescu Delavrancea, la firma La Baiatu’, unde aceleasi indiscretii se faceau pe taramul trapului. Asta o stiam de la Radu Maiorescu, colegul meu de scoala, domiciliat pe strada Clucerului, vis-à-vis de celebra “La Coana Victorita”.

In primavara lui 1945, in urma luptelor dramatice desfasurate la Budapesta, hipodromul capitalei ungare a fost distrus aproape in intregime. Astfel campionul Ungariei la galop, armasarul Martalodz a aparut pe pista de la Baneasa – Galop. Asa a aparut rivalitatea dintre Peris (campionul nostru de pana atunci, armasar din grajdurile regale, calarit de cravasa de aur Vincent) si noul venit din Ungaria, luat in primire de A. Cucu.
Astfel, cei doi armasari erau programati la toate premiile clasice, unde infruntandu-se in spectacole celebre au ridicat tribunele de la Baneasa in picioare. Victoriile erau impartite. Pana la urma, Peris a avut un oarecare avantaj.
*

Dupa alegerile furate de comunisti (1946), toti jockeii si antrenorii straini sunt fortati sa paraseasca tara.
In 1948, dupa abdicarea regelui (1947), grajdurile, hergheliile si toate facilitatile sunt nationalizate.

In 1950, din ratiuni politice si edilitare, noua cladire a Casei Scanteii va ocupa o parte din hipodromul de galop, cursele continuand si in aceste conditii.

In 1960, ce mai ramasese din hipodromul de galop si intreg hipodromul de trap sunt demolate pentru a face loc Targului International (actualul Romexpo). Activitatile de trap s-au mutat la Ploiesti unde continua si azi ca traditie, dar in conditii foarte precare.

Datele de mai sus, legate de structura organizatorica a alergarilor (premii) si atmosfera generata de curse si pariuri, inclusiv enumararea grajdurilor (crescatori si proprietari), jockey-lor si driverilor sau a antrenorilor sunt rezultatul interesului meu de tanar spectator si mare admirator al curselor de pe Hipodromurile Baneasa, intre anii 1937-1947.

Pentru cei care doresc sa patrunda mai mult in lumea romantata a curselor de galop, recomand cu caldura cartea lui Alexandru Grigorescu, Odinioara la Baneasa.

rasfoieste ->]

citeste si:


Surse foto:
-harta Transport Bucuresti 1936 / www.tramclub.org
-alergarea derby-ului roman (galop) / Ilustratiunea Romana (iunie 1936)
-grup de conducatori (1936), prima zi de curse la Baneasa-Trap / Almanahul Trapului (1937)



Click aici pentru afisarea
urmatoarelor capitole (19-33) !


9 comentarii:

  1. Felicitari pentru descrierea atmosferei de pe hipodrom! Un mic univers intr-o lume care a disparut.

    RăspundețiȘtergere
  2. Stie cineva cate curse de trap a castigat Iosif Szabo de-a lungul vietii?

    Eugen Szabo - fiul lui

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara domnule Szabo, nu ati lasat o adresa de mail, asa ca va transmit aici raspunsul tatalui meu (Radu Dimancescu), autorul evocarilor alaturate. Inteleg ca v-ati bucurat vazandu-l mentionat pe tatal dumneavoastra.
    Alin Dimancescu

    "In perioada 1937-1948, Iosif (Ioska) Szabo, cu fratele sau mai mic (?), A. Szabo, au concurat pe hipodromul Baneasa Trap. In acei ani, facandu-se o medie valorica a driverilor indigeni, Iosif Szabo era a 3-a cravasa, dupa Nicolae Cerkasov si Misa Pavlic. Cel mai celebru cal de trap condus de I. Szabo a fost iapa Amy Scotland. Un alt cal valoros condus de tatal dumneavoastra a fost Delut (Delutz). Dupa 23 august '44 au aparut tinerii armasari de valoare certa Potecuta B si Pajistea B ce faceau parte din caii antrenati si condusi de Iosif Szabo.
    Tin minte ca I. Szabo a fost finalist la mai multe alergari de Derby (anuale)."

    P.S. Am mai gasit o poza de grup (1936) in care pe langa alti driveri apare si tatal dumneavoastra. Lasati-mi va rog o adresa de mail ca sa v-o trimit.

    RăspundețiȘtergere
  4. These memoirs are so wonderful, especially for people like me, looking for knowledge and confirmation. What you are doing here is really amazing and I'm very thankful. A wonderful collection of otherwise lost pieces of history. I cannot express how grateful I am. Thank you! Thank you! ~ Ingrid McMurry (Szabo)

    RăspundețiȘtergere
  5. Hello Ingrid, thank you for feedback. I'm happy for your enthusiasm! The picture with your grandfather (drivers' group) is now included in the article. I will send you by email the hi-res version. All the best, Alin D.

    RăspundețiȘtergere
  6. You are amazing Alin. I can't thank you enough!
    This is one of my most favorite pages to visit, especially so that I can teach my son about his roots and the Romanian history. What you have done here will forever live on through generations. I will always make sure and keep an eye out for your work. Always greatful; Ingrid McMurry-Szabo

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt unul dintre cei care au trăit și s-au bucurat de fericirea ce o creeau cursele de cai de la Băneasa în special cele de trap. Am fregventat Hipodromul în perioada 1945-1959. Cunosc multee despre acest subiect. Felicitări pentru autor. Rafael Lineanu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ! Imi pare rau pentru ca nu vorbim romaneste ! My name is Graham Stirling from England and I have for many years been interested in the history of horse racing in Romania, and have done some research in Bucharest. However, I want to find out what happened to the horses who raced on the flat (gallop) but who later raced over jumps (garduri) in Czechoslovakia, after the demolition of the racecourse at Baneasa.

      I have been told that there was racing at Mangalia and also possibly at Cluj, but there is very little information about this online (nothing at all for Cluj) and it seems to be a mystery. Between 1961 and 1967, Romania sent teams of racehorses from Herghelia Cislau and also Hergelia Balc to race in Czechoslovakia (these included Vampir, Ping Pong, Mudret, Savina, Poet, Copil and others - I have a complete list - but surely, they must have been able to race somewhere in Romania first (maybe at Mangalia or Cluj).Usually, about 15 horses made the journey each year to Czechoslovakia in October for the international socialist meeting there.

      Can anyone tell me what happened ? Any information at all would be fantastic. Thank you all so much for reading this.

      Ștergere
    2. Imi pare rau pentru ca nu vorbim romaneste !

      My name is Graham Stirling from London, England and I have for several years been very interested in the history of horse racing in Romania. In 2012, I made a short visit to Bucharest to carry out some research, but one things puzzles me - what happened to the horses who did gallop racing at Baneasa after the course was demolished in 1960 ?

      I ask this question because between 1961 and 1967, Romania sent teams of about 15 horses each year to race at the international socialist meeting in Pardubice, Czechoslovakia (over jumps - "garduri" ) - and they won several races there. How did they do this if there was no racecourse in Romania ? I have read that there was gallop racing at Mangalia and also possibly at Cluj, but I have never seen anything online about this and certainly no results. In Bucharest, I saw the results of the gallop races at Baneasa for the years 1959 and 1960, and some of the horses (Vampir, Ping Pong,Letopiset, Fulger etc,) raced at Pardubice between 1961and 1967. The mare Savina (born in 1960) raced at Pardubice but was too young to race at Baneasa, though I have read that she won 3 races in Romania - but where ?

      Most of the horses who raced at Pardubice came from Herghelia Cislau and Herghelia Balc - did these horses race at Mangalia or Cluj during the years 1961-1967 ? It is a mystery to me how racing continued in Romania, and if anyone has any information about what happened, I would be very interested to know. My E-mail address is czechhero@aol.com.

      Thank you very much for reading this - multummesc !

      Ștergere